Tristețe nemărginită în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, după trecerea în neființă a domnei doctor Mihaela Enescu, cea care era considerată sufletul spitalului de copii.
Soția reputatului chirurg plastician Prof.Univ.Dr. Dan Mircea Enescu, dr. Mihaela Enescu, unul dintre cei mai buni medici specialiști pediatri ai Clinicii de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri, și-a dedicate întreaga viață îngrijirii copiilor aflați în suferință pe paturile Spitalului „Grigore Alexandrescu”. A știut întotdeauna să își sprijine și să își încurajeze colegii, să le fie alături părinților micuților internați și mai ales să aducă un zâmbet pe buzele copiilor greu încercați, devenind astfel o a doua mamă pentru cei mici.
Un rol important l-a avut doamna doctor Mihaela Enescu și în dezvoltarea uneia dintre cele mai complexe și active platforme on-line a unui spital de copii – www.spitaluldecopii.ro, acolo unde a răspuns tuturor întrebărilor venite din partea părinților, oferind sfaturi prețioase atât despre diferite afecțiuni cât și despre creșterea sănătoasă a copiilor. A crezut în ideea educării părinților, drept pentru care a devenit unul dintre cei mai active colaboratori ai Sănătatea Media Group, implicându-se în numeroasele acțiuni derulate împreună în sprijinul sănătății copiilor.
Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu, pot veni la Biserica Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, acolo unde trupul neînsuflețit a fost depus astăzi, înmormântarea urmând a avea loc miercuri, la Cimitirul Sf Vineri.
Simona Maria Vlădica și echipa Sănătatea Media Group este alături de familia îndurerată, exprimând sincere condoleanțe.